2024 Francmasoneria în contextul lumii moderne

Vineri, 23 februarie 2024 – Conferința „Educație și societate. Francmasoneria în contextul lumii moderne”. Accesul la aceste evenimente este gratuit.

PROGRAM:

14:30 – 15:30 – Tur ghidat al Muzeului Francmasoneriei.
Muzeul Francmasoneriei Oradea, Str. Armatei Române 4.

15:30 – 16:30 – Lansare de carte: C. Turliuc, C. Moșneanu, A. Rufanda – „Conspirație și democrație. Extremism și antimasonerie în România precomunistă”.
Muzeul Francmasoneriei Oradea, Str. Armatei Române 4.

17:00 – 19:30 – Conferința „Educație și societate. Francmasoneria în contextul lumii moderne”.
Sinagoga Sion Oradea, Str. Independenței 22.

CĂTĂLIN TURLIUC – Francmasoneria între universalism și specificitate națională

Încă de la începuturile sale moderne, francmasoneria a avut – și continuă să aibă – un aspect dublu, care poate părea paradoxal pentru neinițiați: este universalistă prin valorile și principiile care o susțin și, în același timp, cultivă identitatea și cultura națională, valorile lor specifice și contribuția lor la patrimoniul cultural mondial. Această realitate, paradoxală în ochii unora, dezvăluie și alte fațete în cazul acestei forme particulare de asociaționism fratern modern, cum ar fi relația dintre tradiție și progres, secret și arcane, asistența reciprocă între membri și caritatea față de comunitățile în care operează și așa mai departe. Ce valori pot fi plasate în cadrul universalismului masonic? Acestea pot fi rezumate ca bunăvoință, asistență, onestitate, iertare, loialitate, responsabilitate și prietenie. În lumea inițiaților, aceste valori se traduc în empatie trăită prin egregor, ajutor reciproc fratern, rectitudine morală, toleranță, asiduitate în munca în Lojă, presupunerea egalității în cadrul Lojelor și recunoașterea ierarhiilor generate de cunoașterea masonică – fraternalismul. În lumea modernă și contemporană, universalismul masonic s-a materializat, printre altele, în afirmarea și susținerea concretă a drepturilor și libertăților individuale, căutarea adevărului prin toate formele de cunoaștere, promovarea constantă a valorilor democrației liberale și combaterea extremismelor de toate tipurile în cadrul societății.

În ceea ce privește specificitatea națională și modul în care francmasoneria regulată o asumă și o cultivă, se poate observa cu ușurință că francmasoneria se află în fruntea afirmării naționale suverane – în sensul clasic de suveranitate. Este lider în promovarea valorilor naționale prin sprijinirea și afirmarea atât a culturii înalte, cât și a celei populare, prin sprijinul constant pentru excelență în toate domeniile cunoașterii, prin conservarea și promovarea „nucleului dur” al identității naționale, liber de xenofobie, intoleranță religioasă și confesională și discriminare de orice fel, și prin cultivarea meliorismului și a credinței în perfectibilitatea indivizilor de orice origine socială sau confesională. La acestea se pot adăuga, desigur, alte aspecte semnificative relevante pentru tema abordată aici.

Concluzionăm prin afirmarea deplinei compatibilități dintre universalismul masonic și cultivarea identității și specificității naționale într-o lume a interdependențelor intensificate, a „descoperirilor” tehnologice și cognitive și a amenințărilor reprezentate de transumanism în toate variantele sale.

ALEX RUFANDA – Nicolae Paulescu: Omul din spatele măștii academice

Lăudat pentru realizările sale academice, invocat de teoreticienii conspirației în presupusul furt al descoperirii insulinei, condamnat de cei care au suferit sub persecuția legionară, suspectat că ar fi fost francmason și idolatrizat de naționaliștii radicali – cine era în realitate Nicolae Paulescu, omul din spatele titlului academic? Impulsurile sale antimasonice și vehemența cu care a combatut francmasoneria au fost alimentate de vaste teorii conspirative și de o ură profundă față de evrei, pe care îi considera responsabili pentru toate problemele care se abătuseră asupra României. Celebrat pentru discursul său academic, retorica sa încărcată cu rasism, calomniile sale împotriva francmasoneriei și chiar mitomania în care căzuse la publicarea pamfletelor din seria „Degenerarea rasei evreiești” sunt adesea trecute cu vederea. Declarațiile sale despre „arianism”, impulsivitatea discursului său antisemit, incitarea la ură pe motive rasiale și pseudo-argumentele care se învecinează cu delirul sunt uitate sau în mare parte necunoscute. Unele dintre scrierile lui Paulescu poartă încă amprenta „interzis”, sfidând principiile eticii academice și, uneori, chiar Jurământul lui Hipocrate depus la absolvirea facultății de medicină la Paris. Este timpul să descoperim omul din spatele măștii lui Paulescu.

CRISTIAN MOȘNEANU – Francmasoneria în presa comunistă românească

Tema aleasă pentru această prezentare a apărut ca o consecință a căutării unui răspuns la întrebarea dacă, după instaurarea regimului comunist și la scurt timp după interzicerea francmasoneriei, articole referitoare la această asociație au continuat să apară în presa românească. Acest demers reprezintă o continuare firească a altor studii care abordează tratarea francmasoneriei în presă atât în ​​perioada interbelică, cât și în timpul Primului Război Mondial. Departe de a pretinde a fi exhaustiv, studiul se bazează pe cercetarea colecțiilor de presă din perioada 1945–1989, considerate relevante din punct de vedere al impactului lor asupra publicului. După identificarea articolelor legate de subiect, obiectivul nostru a fost analizarea tipurilor de publicații în care au apărut astfel de scrieri. Acestea erau în mare parte publicații culturale, ceea ce nu este surprinzător, având în vedere că acest tip de publicație a servit drept instrument cheie în

Lansare de carte
C. Turliuc, C. Moșneanu, A. Rufanda:
Conspirație și democrație. Extremism și antimasonerie în România precomunistă

Chiar și o privire superficială asupra istoriei omenirii din momentul apariției primelor forme de organizare socială relevă faptul că comploturile, conspirațiile și diversele forme de intrigi împotriva puterii și a ordinii stabilite au populat imaginația socială și s-au dovedit a fi realități istorice incontestabile.

Motivele care au stat la baza unor astfel de acțiuni care se opun unui status quo general acceptat au fost extrem de diverse: dorința de putere, accesul la resurse de diverse tipuri (economice, financiare, capital simbolic etc.), motivații religioase sau confesionale, motive ideologice și așa mai departe. Pericolul real sau perceput al unor astfel de amenințări – fie ele reale sau imaginare – la adresa ordinii stabilite a fost folosit de cei aflați la putere pentru a-și păstra și consolida autoritatea, pentru a stimula coeziunea internă (ingroup), pentru a facilita manipularea celor aflați sub conducerea lor și, în cele din urmă, pentru a instrumentaliza instinctul general comun tuturor speciilor: luptă sau fugi. Toate mișcările și formulele asociative al căror scop a fost – și continuă să fie – schimbarea, de obicei bruscă și adesea violentă, a ordinii și ierarhiilor de putere existente în cadrul societăților în care au apărut au un numitor comun: secretul.

Dintr-o perspectivă istorică, societățile secrete își au rădăcinile în tradițiile orientale antice, în timp ce „cultul misterelor” este atestat în lumea greco-romană – cel mai vechi exemplu fiind Eleusis, datând cu aproximativ un mileniu și jumătate înainte de era creștină. Prima fraternitate de care avem cunoștință este cea a pitagoreicilor (secolul al VI-lea î.Hr.) din Croton, destructurată violent în urma unei revolte populare provocate de caracterul său aristocratic și ocult.

Secretul (din latinescul *secretus*) este definit ca ceea ce este ținut ascuns și rămâne necunoscut, misterios și ascuns de ceilalți, nemărturisit și aparținând sferei intime, private. Semnificația și funcțiile secretului au fost un subiect predilect pentru mulți autori din diverse domenii de cercetare și literatură. Ceea ce este relevant pentru abordarea noastră este afirmația – neasumată în practică de către francmasonerie – că ar fi o societate secretă (o organizație conspirativă constituită în secret).

Francmasoneria se definește ca fiind și continuând să fie un ordin inițiatic, o confraternitate discretă, mai degrabă decât una clandestină, ai cărei membri (aderenți) nu împărtășesc unul sau mai multe secrete. Mai degrabă, „secretul” său, în măsura în care există, este experiența individuală a asumării unei spiritualități sapiențiale care nu este de natură religioasă (francmasoneria nu se referă la mântuirea colectivă), ci se referă la o perfectibilitate morală dorită a fiecăruia dintre membrii săi. De aici și polemicile cordiale – sau nu – din jurul unor afirmații precum: „Te naști francmason, nu devii”, „francmasoneria este o elită exclusivă rezervată unor categorii sociale restrânse”, „francmasoneria ar trebui sau nu regândită în lumina provocărilor actuale” și așa mai departe.

Francmasoneria și inițiații săi nu au secrete (ritualurile, învățăturile, valorile și principiile sale au fost mult timp publice prin intermediul tipăriturii și diseminării, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare) și nici nu folosesc în general acest termen; în schimb, vorbesc despre arcane. Termenul *arcanum* a fost definit la începutul erei moderne ca „un lucru secret, incorporeal și nemuritor, care nu poate fi recunoscut de om decât prin experiență”. O taxonomie a arcanei, în funcție de natura lor, poate fi prezentată după cum urmează: *arcana naturae* (secretele naturii), *arcana Dei* (secretele lui Dumnezeu), *arcana imperii* (secretele statului), *arcana mundi* (secretele lumii), *arcana cordis* (secretele inimii), *arcana artis* (secretele meșteșugurilor) și așa mai departe. Evident, există și arcane ale francmasoneriei, așa cum – urmând tradiția lui Paracelsus – există arcane ale medicinei (*virtutes*), referindu-se la puterea vindecătoare a substanțelor (unele rezultate din alchimie) utilizate în tratamente.

După cum se poate observa, există diferențe notabile între secret (*secretum*) și arcane. În timp ce un secret este, în principiu, ceva ce poate fi cunoscut (dimensiunea epistemologică), arcane presupun experiență și realizare trăită (atât dimensiunea epistemologică, cât și cea ontologică). Discuția poate fi dusă mai departe prin introducerea termenilor ocult sau mister (mistere). Încărcătură semantică constituită istoric a acestor termeni trebuie bine înțeleasă, deoarece poate genera adesea confuzie în mintea celor mai puțin familiarizați cu domeniul. Astfel, în timp ce în perioada premodernă existau „profesori de secrete” (*professori de’ secreti*), o ocupație acceptată și validată la acea vreme, cărți dedicate secretului au continuat să apară până la începuturile erei moderne; Acestea erau, de fapt, manuale care oferea instrucțiuni ce asigurau cunoștințele necesare, în special în domeniile tehnic sau medical.

Putem rezuma cele de mai sus în relația dintre secret și arcanum în contextul studiilor francmasoneriei, aplicând distincția bine stabilită dintre emic și etic. Astfel, „secretul” ca practică sau atribut al organizației masonice ar trebui înțeles ca o formulă care stă la baza unei sociabilități bazate pe încredere, ca o adevărată interfață între opacitate și transparență. Francmasoneria va fi întotdeauna înțeleasă diferit de adepții săi decât de cei din afara acestei structuri, care au percepții diferite asupra „secretului” și a scopului său.